Cine era Alexandru Budișteanu, arhitectul-șef al Capitalei, care a salvat biserici de la demolare

Cine era Alexandru Budișteanu, arhitectul-șef al Capitalei, care a salvat biserici de la demolare
Publicat: 10/08/2024, 11:09

Alexandru Budișteanu, arhitectul-șef al Capitalei, care a salvat biserici de la demolare ar împlini 96 de ani pe 11 august, arată evz.ro.

Alexandru Budișteanu a făcut multe lucruri deosebite pentru România, deși a muncit într-o perioadă dificilă, înainte de Revoluția din 1989.

Alexandru Budișteanu a stat faţă în faţă cu familia Ceauşescu, între 1977 şi 1983, când a ocupat funcţia de arhitect-şef al Bucureştiului.

Cine a fost Alexandru Budișteanu

S-a născut în comuna Pârliţa, judeţul Bălţi, la 11 august 1928 și s-a stins în octombrie 2021, la București. Revenirea sa periodică la baştină, după anii 1990, o caracteriza astfel: „Busola mea se numeşte Basarabia şi oraşul Bălţi. Nu am uitat niciodată de acest punct de pornire. Bălţiul, oraşele basarabene în general, mă interesează, întâi de toate, sub aspectul, dacă se reîntorc sau nu în România. Înainte de a discuta despre calitatea vieţii acestora, contează în ce stadiu este procesul Unirii”.

Ca basarabean refugiat, a dovedit excelenţă în pregătirea sa intelectuală: studii superioare şi doctorale în Bucureşti şi Moscova. Între 1967 şi 1972, a fost arhitect funcţionar internaţional în secretariatul ONU de la New-York. În ultimii săi ani de viață, a fost Preşedinte Emerit al Uniunii Vorbitorilor de Limbă Engleză din România.

Între 1967 şi 1972, a activat ca arhitect funcţionar internaţional în Secretariatul ONU de la New-York. În ultimii ani de viață, a fost membru în Consiliul Ştiinţific al Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului de sub egida Academiei Române şi Preşedinte Emerit al Filialei din România a Uniunii Internaţionale a Vorbitorilor de Limba Engleză; expert parlamentar în România, între 1990 şi 2000, fiind apoi consilier la doi miniştri.

A fost conferenţiar universitar la New-York şi Bucureşti, Doctor Honoris Causa al Universităţii de Stat din Bălţi. Timp de aproape 30 de ani, a acordat Premiul anual „Alexandru Budişteanu” premianţilor de onoare ai prestigiosului Liceu „Ion Creangă” din Bălţi. Înainte de a ne despărți, după un ultim clopoțel al istoricului liceu din Bălți, ne-a făcut ultimelele sale mărturii.

Istoricul Dinu C. Giurescu considera memoriile lui Alexandru Budişteanu o mărturie a felului cum Nicolae Ceauşescu înţelegea şi dirija sistematizarea urbană a Bucureştiului, în primul rând, secondat destul de des, de „Tovarăşa”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Mesajul ciudat găsit de procurori acasă la una din doctorițele arestate la spitalul Pantelimon: „Curățare...
BREAKING | Româncă, accidentată GRAV la JO 2024 din Paris! A fost la un pas...
FOTO. Ea l-a înnebunit pe Gigi Becali. Soțul ei s-a dus la Palat și l-a...
Primele detalii despre Ștefan Bănică Jr, după ce s-a spus că este în stare gravă...
VIDEO Bătaie la o sală de fitness din Timișoara din cauza unor glume pe TikTok....
SUBSTANȚE periculoase în corpul șoferului de 17 ani din Pantelimon. Acest drog este la îndemâna...
Apa preferată de profesorul Vlad Ciurea: „Nu toată lumea o suportă”
Mihaela Cambei va fi portdrapelul României la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de la...
Șocant ce a scris în biletul de adio Daniel, polițistul de 28 de ani care...
Adevărul despre accidentul de mașină în care ar fi fost implicat Ștefan Bănică: „Nu știam....
Arde, uite cum arde! Top vedete din România în costume de baie minuscule: Antonia, Daniela...
Care e limita de viteză pe poduri? Șoferii riscă amenzi usturătoare
Alegeri SUA. Sondaj NYT: Kamala Harris câştigă teren în faţa lui Donald Trump în trei...
OMUL care a cenzurat cel mai IMPORTANT roman al lui Jules Verne
Restricție pentru români. Au voie doar 25 de persoane. Legea s-a schimbat
Sezonul Leului. Noroc și șanse nesperate pentru nativii din patru zodii
Alina Ceușan a născut! Prima imagine cu fetița ei. Ce a povestit influencerul despre naștere
''Stătea pe scaun și deodată...' - Mihai a făcut infarct în avion și a murit:...
Cum a răsfățat-o Denisa Coțolan pe mama Geta? Iubita lui Iancu a adunat numeroase complimente...
Ies la iveală detalii tulburătoare despre motivul sinuciderii lui Daniel Tistu, poliţistul din Vâlcea: "Aceste...
BANCUL ZILEI. BECALI aude de un jucător super bun, undeva prin Afghanistan, și îl aduce...
Mineralele evoluează sub presiune în același mod în care o face viața